Pizdificarea Hollywood-ului si rolul femeii moderne. 

Am realizat că sunt misogin. Da afirm cu mândrie că sunt misogin în raport cu 99% din duduile astea care cred că doar pentru că s-au născut femei ar trebui să aibă drepturi speciale. Sunt empatic față de faptul că în anumite țări modul în care sunt tratate femeile este inuman și injust, dar fraților să fim realiști în partea civilizată a lumii nu mai este cazul,  ba chiar, m-aș azarda să afirm,  în  anumite țări au mai multe privilegii ca bărbății. 

M-am săturat să citesc articolele despre cum să mă comport cu o femeie și cum am obligația să îi ofer respect și gratitudine, etc. Dar uităm des că respectul se câștigă, și sincer să spun am întâlnit foarte multe femei care nu îl meritau, deci nu l-au primit. 

Sunt femei puternice care și-au croit un drum în viață luptând cu prejudiciile unei societăți patriarhale, până nu demult, și sunt femei care au îmbunătățit mediul în care au fost active, iar pentru acestea jos pălăria și o reveranta de rigoare, ca pentru orice persoană, indiferent de sex, culoare pielii sau orientare sexuală, dar eu personal nu sunt de acord că femeile sunt mai sofisticate,inteligente, etc, decât bărbatul, cum citesc tot mai des. Eu cred că este o problemă individuală, adică anumiți indivizi sunt mai dotați decât restul, dintr-un anumit punct de vedere sau altul, și asta variază între sexe. 

De aceea sunt un pic dezamăgit când mă uit la noile aparitii cinematografice și sunt lovit în ultimul timp de aceleași clișee, mai nou. Nu mai este film unde poziția de conducere să nu fie o femeie și să nu includă cel puțin un cuplu gay/ Afro-American. Femei super puternice și specializate in toate artele marțiale și tehnicile de autoapărare, etc. Toate bune și frumoase, dar din păcate nu reflectă realitatea. Însă industria cinematografică a cedat presiunilor aplicate de asociațiile LGBT. Și cu toate că opinia mea este confuză în legătură cu acest lucru, deoarece are și efecte pozitive, precum simpatizarea publicului asupra problemelor vieții cotidiene a unei persoane diferite, după părerea mea este și o forma de cenzură care are efect, în mare parte negativ(părere personală) asupra narației. 

Iar acum văd același lucru și în viața cotidiană, tot mai multe femei sunt nominate în poziții de conducere, ceea ce este un lucru bun, dacă ar fi și competente.Dacă nu riscăm să pățim ce au pățit liberalii în America, care au considerat o mișcare bună să o nominalizeze o femeie, și probabil ar fi fost dacă nu ar fi optat pentru Hillary Clinton, o doamna care și-au schimbat poziția politică mai des decât si-a schimbat șosetele, afișând o moralitate dubioasă și idei futile, avantajând alegerea unui misoginism fascist. 

Mediocritate prin excelență

Materialul genetic moştenit de la părinţii noştri nu este un lucru asupra căruia avem control. Pe când unii dintre noi se nasc cu toate avantajele biologice ale unei împerecheri reuşite, alţii nu sunt la fel de norocoşi. Pe măsură ce avansam  în existenţă, am început să realizez că nu fac parte nici din prima, nici din a doua categorie. Iniţial acest lucru ma debusolat enorm. Nestiind unde îmi este locu m-a împins, des, să oscilez între cei doi poli opuşi , care foarte rar se amsetecă în mod natural. Nici din punct de vedere intelectual nu ating cele mai înalte piscuri ale IQ-ului, cu toate că mi-am petrecut întreaga viaţă acumulând cunoştinţe, multe dintre care nu îmi vor folosi niciodată. Reflectând cu intensitate la situaţia mea, demonstrând că narcisismul nu este un lucru limitat câştigătorilor premiului Darwin ;), am riscat să o iau razna în păpuşoi, proces care este posibil să fi avut loc deja . Apoi, inspirat de personajul Sherlock Holmes(care atunci când se lovea de o problemă dificilă îşi aprindea pipa şi pufăia la ea în linişte, lucru care aparent îi facilita accesarea unor conexiuni misterioase între neuroni, iar după un moment ideile păreau să prindă formă), neştiind totuşi cu ce îşi alimenta pipa, am decis să urmez exemplul, bineînţeles improvizand un pic. Aşa că mulţumind Domnului, dealer, am rulat un White Russian şi l-am aprins în grabă. Este un lucru minunat ce se întâmplă în mintea mea atunci când „fumez”, lucrurile încep să îşi schimbe forma şi substanţa, mii de idei îmi invadează creierul şi forfotesc sălbatice din lob în lob. În timp ce fumul alb şi greu mă învăluie, grijile mă părăsesc  şi devin himere, creierul se eliberează de tot molozul emoţional, decartează  toate preconcepţile induse asupra-mi de către societate; gândul devine uşor, pur, sincer. În acele momente mă simt ca  un savant şi un „Evrica” gutural îmi părăseşte buzele angajate într-un zâmbet larg. Răspunsul devine clar. Adevărul este că 80%  din populaţie se află în aceaşi situaţie ca şi mine, nici prea prea, nici foarte foarte, iar cei excepţionali nu sunt chiar aşa de excepţionali de fapt, cu câteva excepţii  evidente. Privit din această perspectivă poate că nu suntem noi cei defecţi, din potrivă noi suntem standard :), ei sunt excepţile. Şi ce dacă nu sunt cel mai bun, cel mai frumos, cel mai inteligent. Şi ce dacă nu reuşesc să mă integrez în societatea lor care îţi impune cum să arăţi, cum să te îmbraci , ce să gândeşti. Dacă era natural ca toate femeile să se nască cu proporţii de 90/60/90 şi toţi bărbaţi să aivă abdomenul cu pătrăţele era banal, şi încă este după părerea mea , dacă sacrificile depăşesc satisfacţia.Dacă era natural să ne naştem cu un Iq de 160, poate am fi trăit într-o lume mai bună, sau poate nu, având în vedere că geniul este des asociat cu nebunia. Dar nu trăim într-o astfel de lume, din fericire. Trăim într-o lume în care este încurajată diversitatea( încurajată de natură) şi mă bucur să fac parte din ea, câteodată şi în anumite circumstanţe. Asta nu mă împiedică şă încerc să îmi depăşesc limitele şi să le demonstrez că şi un mediocru poate să le dărâme concepţiile şi aroganţa.

Fără titlu …

Se schimbă direcția vântului politic, că o fi bine, că o fi rău. Simpatizanții regimului Putin ( denumiți mai pe față comuniști), care erau critici la orice se întâmpla în America și la toate deciziile luate de guvernul American, în prezent au schimbat tactica. Astăzi pe rețelele de socializare din Germania toți cei mai sus prezentați laudă fiecare cretinitate scoasă din gura prințului , pardon regelui American. Faptul că încet,dar sigur,  în tot mai multe țări (Rusia, Turcia, America și restul plebeilor care joacă după cum cântă ei)  dreptul la exprimare libera începe să nu mai fie un drept, ci un privilegiu, pare să nu îl observe respectivii. Ca să nu mai vorbim de ideile xenofobe, homofobe, etc, care aparent sunt împărtășite de majoritate. Ne învârtim în cerc, bineînțeles la indicațiile liderilor noștri exemplari, repetând aceleași modele politice în alternanță, trist. Adevărul este că nici unul dintre modelele politice nu funcționează și după 10000 de ani ar fi cazul să încercăm ceva nou. În primul rând pentru că lăsând majoritatea să decidă, răpește de libertate minoritățile și să nu uităm de exemplu că tinerii sunt minoritari în fața celor de vârstă a treia, că nu toți oamenii în România sunt creștini ( și parte majoritară din umaniștii sunt de fapt elita intelectuala a României, dar care nu pot influența nimic datorită numărului mic). Oare nu ar fi mai funcțională o societate în care un număr egal din toate categoriile ideologice ar participa la vot , creând astfel un mediu propice pentru toată lumea, nu doar pentru turma majoritară ușor de controlat?

Gabriel

În puţinele dimineţi, când cerul galben-maroniu era senin, putea observa de pe geamul celulei sale locuibile , în tată grandiozitatea sa Olimpus Mons, astăzi nu . Astăzi atmosfera era încărcată cu particole fine de praf roşiatic încărcate static. Putea vedea zidul de praf apropiindu-se ameninţător de bariera electromagnetică care poteja metropola, miscându-se însufleţit de mii de descărcări electrice.Oraşul era invăluit într-o lumină roşiatică slabă, dând impresia de o seară târzie de vară când lumina se încăpăţânează să facă loc întunericului . Mii de clădiri cu forme care par să sfideze gravitaţia şi ori ce sens de ordine sunt construite una peste alata cât poţi vedea cu ochii şi mai departe, formând o supermetropolă .

Celula sa este simplă , ca de fapt majoritatea celulelor ocupate de soldaţi ca el . Camera are trei pereţi din fibră de carbon cu un singur geam hexagonal , precum de altfel şi încăperea. Era chemată celulă pentru că arăta exact ca una, șocantă prin simplitatea ei . Cu toate astea el se simţea acasă , cu mult mai mult de cât s-a simţit vreodată în sânul familiei pe domeniul extravagant de luxurios aparţinând gildei sale. Nu a fost alegerea sa să îşi dedice viaţa Îngerilor, o viaţă grea şi modestă , lipsită de plăcerile cotidiene. A fost selectat pe baza calităţilor sale genetice încă dinainte să fie născut , calităţi care au fost ulterior exploatate la maxim prin intermediul Inginerilor . În scurtele permisii primite, când era copil, era trimis ,mai mult obligat, în sânul familiei a căror informaţie genetică o perpetua . Dar pentru el chiar asta erau , nişte persoane străine cu care împărtăşea informaţie genetică. Nici pentru ei nu era uşor, mama lui suferise o cădere nervoasă când a aflat că fiul ei a fost ales să se dedice cauzei, încercând cu disperare să se agaţe de idea că fiul ei va rămâne acelaş, sau că a avut vreodată sentimente pentru ei. Dar el nu era acel fiu , refuza să fie , şi a preferat să întrerupă orice contact cu ei deîndată ce a atins vârsta maturităţii şi independenţa legală. A putut vedea durerea din ochii mamaei sale, când i-a dat vestea printr-un holo-call, el nu a simţit nimic Stia că nu a fost de acord să renunţe la el şi a luptat cu toate mijoacele să evite selectare sa , dar obligaţia şi onoarea o cereau. Probabil că e mai bine aşa , oricum nu se putea imagina lucrând într-un stup de birouri , unul dintre milioanele de burocraţi, la fel ca tatăl şi fratele său. Chiar dacă asta ar fi însemnat o poziţie de conducere, influenţă, credite, toate acestea nu înseamnă nimic pentu el. Gabriel se simte viu doar atunci când îşi domină advesarul în luptă, folosind strategii complexe şi manipulare, doar atunci când îşi priveşte adversarul în ochii plini de frică . A fost dignosticat sociopat de către psihologul unităţii din care făcea parte, lucru care era cosiderat valoros de către Centrală . Era extrem de inteligent , focusat ,eficient şi lipsit de scrupule sau conştiinţă. Nu ştia ce înseamnă o relaţie cu altă persoană în afară de cea profesională şi precum ceilalţi din compania sa a fost născut fără organe sexuale. Sexul şi dorinţa sexuală pot întuneca mintea uni soldat şi îl pot slăbi , el nu avea această problemă. Cu toate astea are un aspect îngrijit , puţin formal , dar elegant şi distins. Gabriel este un bărbat frumos în adevăratul sens al cuvântului. Părul negru , scurt ,pieptănat cu cărare în partea stângă , mai scurt pe părţi , se potriveşte perfect cu faţa extrem de plăcută la vedere . Ochii lui au culoarea mierii de albină , gene lungi senzuale , nasul mic şi drept , bărbia lată masculină, buzele cărnoase acompaniate de gropiţe în rarele momente când zâmbeşte , sunt trăsături pe care evoluţia ne-a învăţat să le considerăm atrăgătaoare şi el era un bărbat atrăgător . Ştia să folosească aspectul său ca o armă , atât diplomatică cât şi letală .

Micul său apartanent este extrem de funcţional, la o apăsare de buton toată mobila dispare în perete lăsând încăperea de douăzeci de metri pătraţi goală. Ca în fiecare dimineaţă devreme ,Gabriel; începe cu o oră de meditaţie, apoi trece la un program dur de exerciţi fizice. Corpul său perfect lucrat , liber de greutatea hainelor, străluceşte acoperit de transpiraţie în lumina maronie reflectată prin geam. Odată terminat programul fizic îşi pregăteşte un shake de proteine şi vitamine, pe care îl goleşţe pe gât cu poftă .

Tânărul îşi aşează peste ochi o pereche de ochelari care aveau dublă funcţionalitate , acea de a-l ţine informat în permanenţă şi cea de doua este de ai proteja ochii extrem de sensibili în timpul zborului . Cu o mişcare a braţului geamul hexagonal se coboară transformându-se într-o platformă . Gabriel păşeşte pe geam plin de energie, se opreşte o clipă să privească oraşul care se întindea agitat la picioarele sale , apoi îşi deschide aripile roşiatice cu reflexiuni de albastru şi violet şi plonjează în neant . Pentru un scurt moment corpul său cu toţi muşchi încordaţi despică aerul cu viteză ameţitoare, iar în următorul planează lin cu aripile deschise, repetând procesul alternant în măsură să folosească curenţii de aer. Pentru momente ca acesta nu regretă că a fost rupt din sânul familiei, doar aici sus se simte liber şi complect. Nu durează mult şi unitatea îi apare în câmpul vizual, nu că ar fi fost ceva neobijnuit , Gabriel poate vedea perfect pe distanţe de peste doi kilometri . Turnul pe care era aşezată unitatea era şituat la un kilometru şi jumătate înălţime şi oferea o vedere bună asupra metropolei . Platforma de aterizare era luminată intermitent şi era acoperită de un soi de alge lumineşcente , care ajută şi la o stabilizare rapidă .

Odată aterizat tânărul este întâmpinat de un cadet slăbuţ care se bâlbâie şi se agită când îi vorbrşte.

Generalul vă aşteaptă în biroul său , Căpitane!“

Pe fruntea lui palidă se formaseră borbone de transpiraţie şi îşi frământa cu nervozitate degetele.

E…Este o onoare să vă cunosc Căpitane , sunteţi un erou naţional şi înspiraţi simpli cadeţi ca mine.“

Gabriel îl priveşte pe tânărul bolnăvicios de slab, cu faţa scheletică şi orbitele ochilor închise la culoare în care se ascund nişte ochii feerici verzi. Îi făcea milă acest tânăr , cu visele sale de glorie , inocent faţă de ororile războiului . Îşi pune mâna pe umărul tânărului şi îi răspunde pe un ton forţat de blând .

Oricare dintre noi are şansă să devină erou , trebuie doar să aibă curajul să sacrifice propriile interese şi să privească moartea cu sfidare în ochi. Poate într-o zi vei fi şi tu la rândul tău erou şi vei vedea că nu e nimic ieşit din comun.Acum trebuie să îl văd pe general!“

Tânărul abordează o poziţie de salut , cu mâna dreaptă întinsă ca un arc , atingând uşor tâmpla .

Biroul generalului este simplu şi nu oferă nici un gram de sferă privată , fiind practic un cub de sticlă . Un birou de metal cu un scaun modest , nimic mai mult. Pe biroul de fier nu sunt decoraţii , nici poze de familie , nimic ce ar putea naşte un sentiment , doar un holoreff folosit pentru comunicaţii. Generalul stă drept pe scaun cu o expresie serioasă pe chipul făcut parcă din piatră . Generalul este unul dintre cei mai longevivi soldaţi pe care îi cunoaşte, a făcut parte din primele trupe care au stabilit baza pe această planetă acum trei secole. Cu toate astea ai fi jurat că nu are mai mult de patruzeci de ani. Are părul scurt , tipic unui soldat, o faţă cu trăsături demne şi plăcute, proapăt bărberit, şi un corp musculos. Ochii săi aveau aceaşi culoare cu cei a lui Gabriel , dar ai săi păreau să îţi penetreze sufletul. Este rândul lui Gabriel să privească cu admiraţie. Omul care îi stătea mândru în faţă a fost eroul său încă de când era copil, ulterior i-a fost mentor şi nu în ultimul rând tatăl pe care nu l-a avut şi pe care l-a dorit cu atâta ardoare. Tânărul abordează poziţia oficială de salut. Bătrânul se ridică şi se îndreaptă cu paşi rapzi către el, bolborosind pe un ton vesel .

Lasă prostiile astea oficiale Gabriel şi vino de mă îmbrăţişează , au trecut luni de când nu ne-am văzut!“

Tânărul se comformează cu plăcere , apoi îi şopteşte în urche bătrânului .

Mă bucur că ţi-ai revenit, îmi făcusem griji pentru un moment“

Prosti“ , răspunde generalul Phonix,“un simplu infarct! Problema este că m-au forţat să întru în pensie , au spus că nu mai sunt apt pentru poziţia de conducere . Burocraţi blestemaţi fără coloană vertebrală! Dar m-au rugat să numesc un succesor. Nu mi-a venit nimeni în minte mai demn, curajos, inteligent şi inventiv ca tine . Înainte să răspunzi , gândeşte-te bine , ştiu că nu te interesează poziţia ,respectul, că preferi sinfonia războiului , dar gândeştete cât de mult ai putea inova ministerul ăsta ruginit .“

Dar generale, nu m-aş putea ridica niciodată la nivelul stabilit de dumneavoastră.“

Prosti!“ strigă generalul ,ochii său find blânzi şi vocea sa calmă când continuă , „nu e nimeni care merită poziţia asta mai mult ca tine , în nici un caz burocraţii ăştia tocilari , care nu au văzut în viaţa lor o bătălie , nu au boaşele şi nici cunoştinţele să ocupe acestă poziţie , tu da .“

Gabriel îşi pleacă capul în faţa marelui om şi rosteşte cu convingere în voce .

Voi face tot ce îmi stă în putinţă să nu vă dezamăgesc .“

Mă bucur să aud asta şi îmi oferă linişte suletească să ştiu că las apărarea planetelor în mâini bune . Dar înainte să ocupi poziţia care ţi-a fost predestinată, trebuie să îndeplineşti o ultimă misiune , condiţie pusă de conducere .“

Despre ce e vorba ?“

Generalu îşi trece degetele peste holoreff şi acesta se porneşte proiectând imaginea unei femei cu părul rosu aprins îmbrăcată elegant . Buzele ei roşi încep să se mişte emiţând o voce impersonală .

Misiunea se va desfăşura pe vechea planetă Terra . Subiectul este o femelă umanoidă . Scopul misiunii este recuperarea femelei , fără ai periclita într-un anumit fel viaţa sau sănătatea. Femela a fost văzută ultima oară în compania acestui mercenar,“ alături de holograma femeii prinde formă o altă hologramă, de această dată a unui hibrid cu piele gri ;“cunoscut sub numele de Grey Ash , individul este considerat extrem de periculos şi este dat sub urmărire pentru mai multe crime, parte din misiune este şi eliminarea lui. Toate informaţile necesare şi un echipaj competent vă aşteaptă la bordul navei Nautilus, împreună cu toate cele necesare călătoriei. Am încheiat comunicatul !“

Imaginile dispar , cei doi rămân pentru un moment în linişte încercând să asimileze şi să proceseze informaţia . Bătrânul vorbeşte primul .

Am sentimente mixte în legătură cu misiunea asta , dar am şi sentimentul că acesta va fi o aventură potrivită înainte să te retragi de pe terern..“

Nu te voi dezamăgi generale! „ rosteşte tânărul cu pasiune în voce

Abuzul virulent asupra copiiilor!

Fiind  Decembrie ( bleah ), luna minciunilor m-am gândit, ca în fiecare an, cât de ipocriţi suntem ca fiinţe. M-am gândit că, precum alţi copii, şi eu am fost abuzat psihologic din partea maternă. Şi eu am fost minţit cu neruşinare despre existenţa unui gras cu barbă, care vezi doamne îţi oferă ce îţi doreşti, sau ce îşi permite , dacă ai fost cuminte. Şi eu am fost îndoctrinat de mic să cred în alt bărbos  care aparent stă în cer şi vede tot ce fac. Mama, pe care nu o acuz cu nimic, pentru că sunt conştient că şi ea a fost îndoctrinată la rândul ei, a fost cea care a insistat cu existenţa supranaturalului.Tot ea a fost cea care ,mai mult sa  mai puţin, m-a forţat (cu blândeţe ) să mă rog la dânsul  de două ori pe zi. Tata în schimb a fost mereu cel calculat, cel care a pus mereu accentul pe scepticism şi reflectarea mai adâncă asupra lucrurilor . Bineînţeles însă, că pentru un copil ,Mama, este  centrul universului şi reprezintă înţelepciunea absolută( şi nu ştiu cum se face că femeile au o înclinaţie mai accentuată să creadă în basme), deci automat am abordat mentalitatea ei. Am citit biblia şi orbit de dragostea pe care o purtam mamei, am bifat ca adevărat totul. Pe 23.12.1993, cu două zile înainte de Crăciun, la vârsta de 10 ani, am fost spectatorul  ivoluntar al morţii mamei mele. A murit la 38 de ani după o lungă perioadă de chinuri, accentuate de faptul că lăsa doi copii în urmă, unul dintre ei un ţânc. Când universul se destramă în jurul tău, iar tu eşti neputincios, pierzi orice legătură cu realitatea. Iniţial m-am acuzat pe mine însumi, mi-am reproşat  că nu m-am rugat cu destulă ardoare  şi de aceea  mi-a fost luată ceea mai importantă fiinţă de lângă mine. Au urmat luni de strigăte disperate către cer şi nopţi nedormite în aşteptarea uni răspuns, dar în schimb am primit decât linişte.  Acela a fost momentul când am relizat că nu e nimic „dincolo” de dimensiunea reală, nimic din ceea ce părinţi folosesc să ne sperie sau să ne ţină sub control, pentru că; dacă un copil inocent de 10 ani nu merită un răspuns la rugăminţile disperate, nimeni nu merită. Pe măsură ce creşteam, precum un detectiv din romanele poliţiste pe care le citeam, am început să dezvălui  adevărul despre toate minciunile/exagerările , spuse de adulţi şi m-a cuprins o scârbă profundă pentru modul în care sunt crescuţi săracii copii, de mii de ani creeând turme de noi sclavi voluntari, plini de ură şi discriminare pentru orcine gândeşte altfel de cât ei. Pentru copii, părinţii, sunt cele mai înţelepte persoane(cu toate că nu este aşa în cele mai multe cazuri), iar lucrurile rostite de ei devin adevăruri absolute pentru tot restul vieţii. Eu zic că ar fi indicat atunci să avem grijă ce îi învăţăm şi să le oferim posibilitatea să aleagă singuri;la o vârstă matură, ce să creadă sau nu, în loc să îi minţim cu neruşinare, despre lucruri  pe care nu le cunoaştem, nici unul dintre noi, în profunditate. Aş merge chiar mai departe, eu consider că este un abuz de putere să umpli capul uni copil inocent, care nu are altă posibilitate de cât să înveţe de la tine, cu iluzii de care te agăţi tu cu disperare. Pentru că oamenii care cred cu convingere în ceva , fără să aibă dovezi conclusive, şi sunt pasionaţi de acel lucru cu patimă euforică inspirată de mulţime şi de sentimentul de apartenenţă unui grup, sunte cele mai periculoase fiinţe. Istoria ne-a demonstrat acest lucrul , iar prezentul o face vehement în direct la ştirile de la ora cinci. De fiecare dată când auziţi despre un atentat  „teroristic” la televizor, deschideţi ochii şi vedeţi că este vorba despre un copil a cărui îndoctrinare a început de acasă, de la persoanele la cere el , copilul, ţine cel mai mult pe lumea asta, de la părinţi .

 

btafknmccaajrri

Sursa: Google

Iluzia libertăţi.

Cu regret în suflet vă anunţ că nimeni nu e liber. În majoritatea cazurilor este mai bine aşa, altfel ar trebui să redefinim semnificaţia cuvântului „criminal în serie”. Cu toate că sunt conştient că este o himeră, am nevoie de ea,de libertate,  la fel cum am nevoie de oxigen. Obişnuiam să cred că moartea este libertatea supremă, până am aflat că în Europa nu îţi este permis nici măcar să alegi această cale benevol, nici măcar dacă viaţa ţi-a oferit numai suferinţă, atât fizică cât şi psihologică .Aici nu mă refer la copiii de bani gata cu „probleme” în dragoste sau mai ştiu eu , cu toate că ar trebui chiar şi ei să aibă dreptul, având în vedere suprapopularea , mă refer aici la oameni cu boli terminale care sunt obligaţi să trăiască în calvar pentru că legislaţia nu permite doctorilor să intervină , să le curme suferinţa.Şi dacă nu suntem liberi să nici măcar să ne alegem ieşirea din scenă, atunci ce ne rămâne.Dacă poţi să cumperi legal tot ce este extrem de dăunător pentru sănătate şi este demonstrat ştiinţific că provoacă cancerul (alcool şi tutun ), iar ceea ce combate cancerul epilepsia şi mai nou studiile arată că ar putea vindeca şi depresile( Planta de canabis), este ilegal. Mie îmi spune multe asta despre modul nostru de organizare , când doar profitul este pus pe primul plan, nu interesul populaţiei.   Problema cu democaţia este că reprezină o dictatură în sine , dictatura mulţimii, şi am văzut cu toţii unde poate duce asta (Donald Trump, Hitler,Stalin,etc au fost toţi aleşi de mase , pentru că adevărul este că ei întruchipează înclinaţile  majorităţii). Iar mulţimea, bazat pe poziţia geografică, tradiţii şi obiceiuri, poate decide ce orientare sexuală trebuie să ai, ce zeu trebuie să venerezi, ce alimente ai voie să mănânci, ce haine ai voie să porţi ş.a.m.d.

Am zis şi o zic în continuare , majoritatea nu are mereu dreptate, iar minorităţile nu au dreptul la veto. Privarea asta de libertate ne taie aripile , ne lipseşte plămânii de oxigen. Ar fi o lume extraordinară, dacă convingerile personale ar rămâne personale , fiecare şi-ar trăi viaţa cu demnitate, urmând propriile principii şi lăsând pe ceilalţi să facă ce cred ei de cuviinţă. Oare nu am învăţat nimic din trecut?  Discriminarea duce la ură, ura duce la violenţă, violenţa la tragedie. Iar de la negarea absolută a  părerilor altora la extremism  este o cale extrem de scurtă. Democraţia nu funcţionează PUNCT

În România sunt peste 33.000 de deţinuţi în prezent: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enchisoare , halal libertate. Oamnei care au încălcat legi scrise de alţi oameni , legi care sunt făcute să fie respectate doar de omul mărunt, menite să controleze ciurda. Şi cu toate că sunt conştient că mulţi dintre ei îşi merită locul, nu văd o înbunătăţire a situaţiei, ba dimpotrivă,  pe măsaură ce libertatea  avansează şi se instalează pe teritorile României, numărul lor creşte cu fiecare an. Adevărul este că suntem cu toţi prizonierii propriilor vise şi ambiţii, pentru care nici un sacrificiu nu e prea mare, nici o jerfă adusă  nu este  semnificativă, ştim cu toţii scopul scuză mijloacele, sau cel puţin aşa suntem învăţaţi de mici .

Fără titlu 3

Un copil răsfățat, născut într-o familie de milionari. Care are o istorie cunoscută în a trata angajaţii ca pe niște sclavii și care vede femeile ca pe vagine ambulante fără creier. Care zice că încălzirea globala este o invenție a Chinei. Un xenofob, misogin, care în repetate rânduri a batjocorit persoanele cu dizabilități, dar care aparent încorporează înclinațile majorității, demonstrând încă odată că dacă o idee este acceptată de mase nu este neapărat și cea corectă. Dacă un așa om a fost votat de majoritatea oamenilor din SUA, atunci înseamnă că aceștia își merită soarta. Poate că e un lucru bun, poate că ăsta este primul pas în distrugerea imperiului American. Problema este că dacă America se prăbușește ne trage și pe noi după ea, mai ales că sistemul nostru monetar este bazat pe dolar și  faptul că SUA reprezinta cea mai mare piața de deschidere din lume. Ar putea, în același timp, să fie începutul sfârșitului. Cu toții știm despre ideile sale radicale.  În mod excepțional de asemănător cu parcursul politic al lui Adolf Hitler, nici Trump nu a fost luat în serios pe durata întregii campanii electorale, iar acum o lume întreagă va suporta consecințele. Stăteam de ceva vreme așezați liniștiți cu șezutul pe un butoi de praf de pușcă,  acum avem încă un exemplar gata să aprindă fitilul. Are cineva un proiect pentru o navă spațială revoluționară ușor de construit?  As vrea să părăsesc planeta asta care nu mă reprezinta.